Este vară, sezon estival, așa că în această perioadă majoritatea românilor se îndreptă către litoral. Dacă în anii trecuți stațiunile Mamaia sau Vama Veche erau printre preferatele turiștilor, în acest an mulți din cei care merg la Marea Neagră se îndreaptă către Tuzla, acolo unde se află ultima plajă sălbatică din Constanța. Stațiunea a căpătat recent popularitate și este destinația ideal pentru cei care vor să se bucure de o oază de liniște.
În acest an, perla litoralului românesc pare să fie plaja Tuzla, care în fiecare weekend găzduiește o mulțime de turiști. Stațiunea a început să capete popularitate în urmă cu doar câțiva ani, iar acum a devenit atracția principală. Cei care ajung aici se pot relaxa în voie și se pot bucura de apa de un albastru hipnotizant. Ce poți face în Tuzla și care sunt principalele atracții?
(CITEȘTE ȘI: DOVADA CĂ ROMÂNII SUNT DIN CE ÎN CE MAI SĂRACI. CE SE ÎNTÂMPLĂ PE LITORAL)
În acest an, plaja Tuzla pare să fie una dintre destinațiile favorite ale celor care aleg să își petreacă vacanța pe litoralul românesc. Plaja sălbatică a început să fie frecventată de turiști în urmă cu doar câțiva ani, iar de atunci s-a dezvoltat frumos. Inițial a apărut un punct de salvamar, apoi au fost amplasate toalete ecologice, iar utelior au început să apară și câteva terase.
Locul s-a transformat în ultimul timp, iar acum este destinația favorită a multora. Cei care ajung aici se pot bucura de o adevărată oază de liniște. Plaja Tuzla este situată la mai puțin de 5 km de șoseaua principală, care face legătura între Constanța și Mangalia. Cu trenul se poate ajunge până la strada Nicolae Titulescu, iar plaja este la distanță de 30 de minute de mers pe jos.
Cei care vor să se bucure de liniște și de apa de un albastru incredibil trebuie să știe că în Tuzla se pot caza atât la hoteluri și pensiuni, unde prețul unei nopți de cazare pornește de la 139 de lei și poate ajunge până la 300 de lei pe noapte, dar pot veni și cu cortul în zona amenajată de camping. Turiștii care ajung aici se pot bucura și de preparate delicioase și cocktail-uri diverse, barurile și terasele din zonă având o ofertă largă.
Cei mai mulți turiști sunt atrași de plaja Tuzla datorită apei, care arată demențial. Aici apa are o culoare verde-albăstruie și este foarte curată. De asemenea, cei dornici și de puțină adrenalină pot închiria sky jeturi sau pot face plimbări cu barca spre epava de la Costinești.